Elefant.ro - Premium

miercuri, 2 aprilie 2014

Ce spune Biblia despre post



Matei 6:16-18
Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa,  
ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Isaia 58:6-7  
Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
Matei 17:21
Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”

Ezra 8:21
Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot ce era al nostru.

Isaia 58:3
„La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.

Isaia 58:4

Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.

Isaia 58:5

Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?

Matei 4:2

Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit.

Matei 9:14

Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: „De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”

Matei 9:15

Isus le-a răspuns: „Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.

Marcu 2:18
Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?”

Marcu 2:19

Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.

Marcu 2:20

Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.

Marcu 9:29

„Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Luca 2:37

Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.

Luca 5:33

Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca şi ai fariseilor, postesc des şi fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă şi beau.”

Luca 5:34

El le-a răspuns: „Oare puteţi face pe nuntaşi să postească în timpul când mirele este cu ei?

Luca 5:35

Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile.”

Luca 18:12

Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”

Faptele apostolilor 13:2
Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.”

Faptele apostolilor 13:3

Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.

Faptele apostolilor 14:23
Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.

Faptele apostolilor 27:9

Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi

1 Corinteni 7:5

Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.

2 Corinteni 6:5

în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;

2 Corinteni 11:27
în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!




Judecători 20:26
Toţi copiii lui Israel şi tot poporul s-au suit şi au venit la Betel; au plâns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea până seara şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire înaintea Domnului.




1 Samuel 7:6
Şi s-au strâns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului, şi au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.

1 Samuel 31:13

le-au luat oasele şi le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.

2 Samuel 1:12

Au jelit, au plâns şi au postit până seara, de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia.

2 Samuel 12:16

David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ.

2 Samuel 12:21

Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai şi plângeai; şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci!”

2 Samuel 12:22

El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam: „Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?”

2 Samuel 12:23

Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”

1 Împăraţi 21:9
Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiţi un post; puneţi pe Nabot în fruntea poporului

1 Împăraţi 21:12

Au vestit un post şi au pus pe Nabot în fruntea poporului.

1 Împăraţi 21:27

După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi mergea încet.

1 Cronici 10:12

s-au sculat toţi oamenii viteji, au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui şi le-au dus la Iabes. Le-au îngropat oasele sub stejar, la Iabes, şi au postit şapte zile.

2 Cronici 20:3

În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul şi a vestit un post pentru tot Iuda.

Ezra 8:23

Pentru aceasta am postit şi am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat.

Neemia 1:4
Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor

Neemia 9:1

În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, copiii lui Israel s-au adunat, îmbrăcaţi în saci şi presăraţi cu ţărână, pentru ţinerea unui post.

Estera 4:3

În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă.

Estera 4:16

„Du-te, strânge pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri.”

Estera 9:31

întărind ţinerea acestor zile Purim la vremea hotărâtă, cum le rânduiseră iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera pentru ei şi cum şi le rânduiseră şi pentru ei înşişi şi pentru sămânţa lor, cu prilejul postului lor şi ţipetelor lor.

Psalmi 35:13
Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post şi mă rugam cu capul plecat la sân.

Psalmi 69:10
Plâng şi postesc, şi ei mă ocărăsc.

Psalmi 109:24
Mi-au slăbit genunchii de post şi mi s-a sleit trupul de slăbiciune.

Ieremia 14:12
Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunile, şi, chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi; ci vreau să-i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.”

Ieremia 36:6

De aceea, du-te tu însuţi şi citeşte din carte ce ai scris în ea după spusele mele, şi anume cuvintele Domnului, citeşte-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citeşti şi în auzul tuturor acelora din Iuda care vor veni din cetăţile lor.

Ieremia 36:9

În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului şi pe tot poporul venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.

Daniel 9:3
Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.

Ioel 1:14

Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul.

Ioel 2:12

„Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!”

Ioel 2:15

Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!
Iona 3:5
Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.

Zaharia 7:5
„Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: „Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?

Zaharia 8:19

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu