şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri;
Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl
vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor,
nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne,
de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până
la şapte ori?”
22 Isus
i-a zis: „Eu
nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi
drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.
Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi
nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.
Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede
în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea
păcatelor, după bogăţiile harului Său
Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă
unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină
să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat
Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se
va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele
– îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.
Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel
cu păcatul acoperit!
Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns
fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat
vina păcatului meu. (Oprire)
Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să
se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la
Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”
Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă,
întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să
înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta
Ierusalimul.
Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un
pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte,
fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”
Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi
sunt păcatele”, sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?
Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ
să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El
slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.”
De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate
oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.
Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat;
dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în
veacul acesta, nici în cel viitor.
Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a
dat drumul şi i-a iertat datoria.
Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a
zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă
de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?”
căci acesta este sângele Meu, sângele legământului
celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.
a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind
botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.
Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule,
păcatele îţi sunt iertate!”
„Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate
să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi
sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”?
Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ
să ierte păcatele,
Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe
care le vor rosti oamenii li se vor ierta;
dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va
căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”
pentru ca, „măcar că privesc, să privească şi să nu
vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă
la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.”
Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi
orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să
vă ierte greşelile voastre.
Dar, dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care
este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.”
şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă
în iertarea păcatelor lui;
Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile
Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule,
păcatele îţi sunt iertate!”
Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să
zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte
păcatele decât singur Dumnezeu?”
Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate”
sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?
Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ
să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El
slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”.
Apoi a zis femeii: „Iertate îţi
sunt păcatele!”
Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe
amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”
Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat
mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”
De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate;
căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”
şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm
oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”
Şi oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta;
dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta.
Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele
Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate;
şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”
„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să
fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre;
apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi
L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea
păcatelor.
Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te
Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu
putinţă;
Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea
păcatelor;
şi oricine crede este iertat prin El de toate
lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.
ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la
întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească,
prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei
sfinţiţi.”
„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt
iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!
Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a
păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată,
venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare.
…Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a
venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre
de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă
viaţa.
aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi
să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.
Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu.
În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat
pentru voi, în faţa lui Hristos,
În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât
celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi
nedreptatea aceasta!…
în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea
păcatelor.
Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în
firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă
împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.
Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi
voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”
Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi
fără vărsare de sânge nu este iertare.
Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai
este nevoie de jertfă pentru păcat.
Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav,
şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate
pentru Numele Lui.
Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni
buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din
pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de
oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina
lor.”
Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe
cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.
Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul
Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci
Numele Meu este în El.
A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat
foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru
păcatul vostru.”
Cu viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu
viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul
ispăşire pentru ei, şi li se va ierta.
Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea
de la jertfa de mulţumire. Astfel va face preotul, pentru căpetenia aceea,
ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta.
Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea
jertfei de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut
Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta.
Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea
mielului adus ca jertfă de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, peste jertfele
mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta
ispăşirea păcatului pe care l-a săvârşit, şi i se va ierta.
Cealaltă pasăre s-o pregătească drept ardere de tot,
după rânduielile aşezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea
păcatului pe care l-a făcut, şi i se va ierta.
Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea
păcatului pe care l-a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta.
Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca şi la
darul de mâncare.”
Să mai adauge a cincea parte la preţul lucrului cu
care a înşelat Sfântul Locaş şi să-l încredinţeze preotului. Şi preotul să facă
ispăşire pentru el cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, şi i se va ierta.
să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec
fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el
ispăşirea greşelii pe care a făcut-o fără să ştie; şi i se va ierta.
Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea
Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi
făcut vinovat.”
Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului,
pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină; şi
păcatul pe care l-a făcut îi va fi iertat.
Şi Domnul a zis: „Iert cum ai cerut.
Iartă, dar, fărădelegea poporului acestuia, după
mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până
aici.”
Preotul să facă ispăşire pentru toată adunarea
copiilor lui Israel şi li se va ierta; căci au păcătuit fără voie şi
şi-au adus darul lor, o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului şi o jertfă
de ispăşire înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au săvârşit fără voie.
Se va ierta întregii adunări a copiilor lui
Israel şi străinului care locuieşte în mijlocul lor, căci tot poporul a
păcătuit fără voie.
Preotul să facă ispăşire pentru cel ce a păcătuit fără
voie înaintea Domnului; când va face ispăşire pentru el, i se va ierta.
dar dacă tatăl ei nu-i dă voie în ziua când ia
cunoştinţă de juruinţa ei, toate juruinţele ei şi toate făgăduinţele cu care se
va fi legat ea, nu vor avea nicio tărie; şi Domnul o va ierta, pentru că
nu i-a dat voie tatăl ei.
dar dacă bărbatul ei nu-i dă voie în ziua când ia
cunoştinţă de juruinţa ei, el va desfiinţa juruinţa, pe care a făcut-o, şi
cuvântul scăpat de pe buzele ei, cu care s-a legat ea; şi Domnul o va ierta.
dar dacă bărbatul ei nu le primeşte în ziua când află
de ele, orice juruinţă şi orice făgăduinţă ieşite de pe buzele ei nu vor mai
avea niciun preţ, bărbatul ei nu le-a primit; şi Domnul o va ierta.
Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu
desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din
iuţimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte şi să te
înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi,
La fiecare şapte ani, să dai iertare.
Şi iată cum se va face iertarea. Când se va
vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor, care va fi
împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească pe
aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria.
Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: „Ah!
se apropie anul al şaptelea, anul iertării!” Vezi să n-ai un ochi fără
milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el ar striga
către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat:
Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia
şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele
scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub
ceruri.
Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare şapte ani,
pe vremea anului iertării, la sărbătoarea Corturilor,
Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi
Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta
fărădelegile şi păcatele.
Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului
tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se
sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul
pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!”
şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase
Manase şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut
să-l ierte.
Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase,
Isahar şi Zabulon, nu se curăţaseră şi au mâncat paştile nu după cele scrise.
Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte
pe toţi
Domnul a ascultat pe Ezechia şi a iertat
poporul.
Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu
fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.”
Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat
pentru totdeauna de Judecătorul meu.
Mă copleşesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta
fărădelegile noastre.
ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost
pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor.
Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.
De aceea, cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi
smeriţi: nu-i vei ierta. –
Domnul oştirilor mi-a descoperit şi mi-a zis: „Nu,
nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri, zice Domnul
Dumnezeul oştirilor.”
Astfel, nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită; şi iată
rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca
nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astarteii şi stâlpii soarelui
nu se vor mai ridica.
Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să
le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a
avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.
Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul
Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.
Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi
rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel; căci şi-au sucit calea
şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.
Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta
abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru.
„Cum să te iert? – zice Domnul – Copiii tăi
M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit
jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei!
De aceea, vă voi muta din ţara aceasta într-o ţară pe
care n-aţi cunoscut-o nici voi, nici părinţii voştri; şi acolo veţi sluji altor
dumnezei, zi şi noapte, căci nu vă voi ierta!
Dar Tu, Doamne, cunoşti toate uneltirile lor făcute ca
să mă omoare. Nu le ierta nelegiuirea şi nu le şterge păcatul dinaintea
Ta: ci să fie doborâţi în faţa Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mâniei
Tale! –
Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele
său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic
până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi
nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”
Îi voi curăţa de toate nelegiuirile pe care le-au
săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au
supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.
Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care
am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le
voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.”
În zilele acelea, în vremea aceea – zice Domnul – se
va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se
va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa pe care o voi lăsa.
„Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să
nu mai deschizi gura de ruşine, când îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice
Domnul Dumnezeu.”
Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine
carnea, fă fiertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele.
La Domnul Dumnezeul nostru însă este îndurarea şi iertarea,
căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!
Ea a zămislit din nou şi a născut o fată. Şi Domnul a
zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama căci nu voi mai avea milă de casa lui
Israel, n-o voi mai ierta!
Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „O
cumpănă.” Şi Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu,
Israel, şi nu-l voi mai ierta;
El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coş cu
poame coapte.” Şi Domnul mi-a zis: „A venit sfârşitul poporului Meu, Israel;
nu-l mai pot ierta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu