Elefant.ro - Premium

duminică, 26 mai 2013

Ce spune Biblia despre femeie?




Pasaje din Biblie care vorbesc despre femeie:

Genesa 2:18-24
18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.
21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”
b, pentru că a fost luată din om.”
24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.

Galateni 3:28
28 Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.

1 Corinteni 7:1-10
1 Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie.
2 Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.
3 Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat.
4 Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.
5 Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.
6 Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă.
7 Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.
8 Celor neînsuraţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.
9 Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.
10 Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.

Tit 2:3-5
3 Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,
4 ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii;
5 să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.

Proverbe 31:30
30 Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.

Proverbe 14:1 ESV / 6 voturi utile
1 Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa,
iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei.


Psalm 127:3-5
3 Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul,
rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
4 Ca săgeţile în mâna unui războinic
aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
5 Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!
Căci ei nu vor rămâne de ruşine
când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă


Genesis 6:1-4
1 Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete,
2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
3 Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne
a pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşib zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
4 Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

1 Timotei 2:9-15
9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
11 Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
12 Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
13 Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.
14 Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
15 Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

1 Corinteni 14:34-35
34 Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.
35 Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică.

1 Corinteni 11:3-15
3 Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.
4 Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său.
5 Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
6 Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.
7 Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.
8 În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;
9 şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
10 De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.
11 Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.
12 Căci, dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu.
13 Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?
14 Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,
15 pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung?
Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.

Efeseni 5:22-33
22 Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;
23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
24 Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
25 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,
26 ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
27 ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
28 Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.
29 Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
30 pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
31 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup.”
32 Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). –
33 Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.

Proverbe 21:9
9 Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş,
decât cu o nevastă gâlcevitoare într-o casă mare

Proverbe 14:1
1 Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa,
iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei.


Deuteronom 22:5
5 Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.

1 Peter 3:1-11
Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,
2 când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4 ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
5 Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;
6 ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.
7 Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.
8 Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.
9 Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.
10 „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare,
11 să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească.

Exod 15:20  
20 Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.

Romani 16:1-27
1 Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţaa Bisericii din Chencrea;
2 s-o primiţi în Domnul, într-un chip vrednic de sfinţi, şi s-o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă de voi; căci şi ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.
3 Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus,
4 care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate bisericile ieşite dintre Neamuri. –
5 Spuneţi sănătate şi bisericii care se adună în casa lor. – Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos. –
6 Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi. –
7 Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar. –
8 Spuneţi sănătate lui Ampliat, preaiubitul meu în Domnul. –
9 Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, preaiubitul meu. –
10 Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos. – Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul. –
11 Spuneţi sănătate lui Ierodion, ruda mea. – Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, care sunt ai Domnului. –
12 Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. – Spuneţi sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul. –
13 Spuneţi sănătate lui Ruf, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s-a arătat şi mama mea. –
14 Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma şi fraţilor care sunt împreună cu ei. –
15 Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, lui Olimpa şi tuturor sfinţilor care sunt împreună cu ei. –
16 Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă.
Toate bisericile lui Hristos vă trimit sănătate.

Fapte 21:9
9 El avea patru fete fecioare care proroceau.

Faptele Apostolilor 18:24-26
24 La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
25 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
26 A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu

Proverbe 31:10-31
10 Cine poate găsi o femeie cinstită?
Ea este mai de preţ decât mărgăritarele.
11 Inima bărbatului se încrede în ea,
şi nu duce lipsă de venituri.
12 Ea îi face bine, şi nu rău,
în toate zilele vieţii sale.
13 Ea face rost de lână şi de in
şi lucrează cu mâini harnice.
14 Ea este ca o corabie de negoţ;
de departe îşi aduce pâinea.
15 Ea se scoală când este încă noapte
şi dă hrană casei sale
şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.
16 Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără;
din rodul muncii ei sădeşte o vie. –
17 Ea îşi încinge mijlocul cu putere
şi îşi oţeleşte braţele.
18 Vede că munca îi merge bine,
lumina ei nu se stinge noaptea.
19 Ea pune mâna pe furcă,
şi degetele ei ţin fusul.
20 Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit,
îşi întinde braţul către cel lipsit.
21 Nu se teme de zăpadă pentru casa ei,
căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu.
22 Ea îşi face învelitori,
are haine de in subţire şi purpură.
23 Bărbatul ei este bine văzut la porţi,
când şade cu bătrânii ţării.
24 Ea face cămăşi şi le vinde
şi dă cingători negustorului.
25 Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă
şi râde de ziua de mâine.
26 Ea deschide gura cu înţelepciune,
şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă.
27 Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei,
şi nu mănâncă pâinea lenevirii.
28 Fiii ei se scoală şi o numesc fericită;
bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând:
29 „Multe fete au o purtare cinstită,
dar tu le întreci pe toate.”
30 Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.
31 Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei,
şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.

 Fapte 2:17-18   
17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!
18 Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.

 Luca 2:36-38   
36 Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.
37 Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.
38 A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.

   
Luca 8:1-3
1 Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El;
2 şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci,
3 Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele care-L ajutau cu ce aveau.

Matei 27:55
55 Acolo erau şi multe femei care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galileea, ca să-I slujească.

2 Timotei 3:15
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

2 Timotei 1:5
5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.

 Fapte 16:14
14 Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.
15 După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.

 Fapte 1:12-14   
12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13 Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.
14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui

Geneza 3:9-24
9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”
10 El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”
11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
12 Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”
14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
16 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
17 Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18 spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
20 Adam a pus nevestei sale numele Eva
c: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
21 Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.
22 Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”
23 De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.
24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu